Premieră în istoria medicinei. „Omul cu trei fețe” a primit o nouă șansă la viață și a avut puterea să glumească: „Donatorul avea 22 de ani, deci mă simt mult mai tânăr”

Premieră în istoria medicinei. „Omul cu trei fețe a primit o nouă șansă la viață și a avut puterea să glumească: „Donatorul avea 22 de ani, deci mă simt mult mai tânăr
Publicat: 17/04/2018, 15:00

Transplantul de față al lui Jerome Hamon a fost îndepărtat anul trecut, după ce organismul l-a respins, în urma unui tratament cu un antibiotic nepotrivit, pe fondul unei răceli, scrie bbc.com.

Bărbatul de 43 de ani a rămas timp de două luni într-un spital din Paris, fără față, până când a fost găsit un donator compatibil.

Hamon a stat fără față într-un salon special al spitalului Georges-Pompidou din Paris, fără să poată vedea, vorbi sau auzi, până în ianuarie, când a fost găsit un donator și s-a efectuat al doilea transplant.

Pentru a evita respingerea de către organism, Hamon – supranumit „omul cu trei fețe” de către presa franceză – a primit un tratament special de curățare a sângelui, înainte de transplant.

foto: captură bbc.com

„Mă simt bine. Am din nou 22 de ani”

Noua sa față rămâne „imobilă” și craniul, pielea, alte funcții nu sunt deocamdată aliniate corespunzător. Omul este însă optimist în privința recuperării.

„Dacă organismul nu ar fi acceptat această nouă față, ar fi fost groaznic. Este o chestiune de identitate… Dar iată-ne aici, este bine, sunt eu”, a declarat pacientul pentru AFP, de pe patul de spital.

„Am 43 de ani și donatorul avea 22 de ani, deci acum am din nou 22 de ani”, a glumit bărbatul.

Intervenția a durat mai multe ore și a fost coordonată de profesorul Laurent Lantieri, specialist în transplanturi de mână și față, același care l-a operat pe Hamon în urmă cu opt ani.

„Astăzi, știm că un dublu transplant este fezabil, nu mai suntem în zona de cercetare”, a declarat chirurgul pentru Le Parisien.

Anestezistul Bernard Cholley a completat: „Oricine își pierde chipul și așteaptă o altă față… este ceva prin care nu ar trebui să treacă nimeni. Sunt uimit de curajul pacientului, care a reușit să treacă printr-un asemenea chin”.

Primul transplant de față din lume a fost realizat tot în Franța, în urmă cu 13 ani. În decursul anilor au fost înregistrate circa 40 de asemenea operații costisitoare, prin care pacienții desfigurați au primit o nouă șansă la o viață normală.
„Prima față a fost acceptat imediat. La fel s-a întâmplat și acum”, a povestit „omul fără chip”.

Hamon suferă de neurofibromatoza de tip 1, o boală genetică manifestată prin tumori severe care desfigurează chipul.

Primul transplant, efectuat în 2010, a fost un succes, dar pacientul s-a ales cu o răceală, în 2015 și a primit antibiotice. Medicamentul a fost incompatibil cu tratamentul imunosupresiv pe care îl primea pentru a preveni respingerea feței.

Primele semne ale respingerii de către organism au survenit în 2016 și în octombrie 2017, fața – afectată deja de necroze – a fost înlăturată.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
Cum arată ferma pe care Tavi Colen o deține în mijlocul Bucureștiului! Are peste 1000...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a...
Revoluție în sistemul de pensii. Nimeni nu era pregătit pentru așa ceva
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Au fost descoperiți primii strămoși ai scorpionilor, ai păianjenilor și ai crabilor potcoavă
×